Moldova de azi: ”Ce-i de făcut..?”

Această întrebare nu este deloc doar una pre-revoluționară și în exclusivitate
rusească. Mi-au adresat-o mai multe rude, cunoscuți, prieteni toamna trecută când
am fost în Moldova dintre Nistru și Prut. Am revenit acasă după mai mulți ani de
despărțire de cei apropiați, de drumurile copilăriei și adolescenței, de locurile unde am
crescut și am muncit cea mai mare parte a vieții mele.
Era în preajma alegerilor parlamentare, iar când vin alegerile, Moldova e îmbrăcată
ca o fată mare, în drapele de tot felul și de toate culorile. Din acest punct de vedere
Moldova este cu adevărat democrată – poți defila deschis cu drapelul oricărei țări,
oricând și oriunde. Cu excepția drapelului României. Toată comunistăraia împreună cu
frații lor socialiști îți sar în cap atunci când te văd cu drapelul României. Cu drapelul
Rusiei – poftim, cu cel al Mauritaniei – poftim. Cu cel al României – Nelizia! În rest
oricine poate vorbi aproape oricând orice și despre orișicine. Dar tocmai în perioada
preelectorală, întrebarea ”ce-i de făcut?” este cea mai populară, cea mai frecventă
întrebare ce stă pe buzele tuturor, care se aude la radio și televizor în fiecare minută.
Ai impresia că toată lumea este impusă să se gândească mult și bine la acest ”ce-i de
făcut?” de parcă ar exista undeva un răspuns magic, care, odată descoperit, i-ar face
pe toți fericiți.
Era o seară frumoasă de octombrie, una cu un apus de soare cum numai la Vorniceni
poate fi văzută – o seară liniștită cu razele calde ce mângâiau vârfurile copacilor cu
frunzele ruginii, neatinse încă de prima brumă. Am luat aparatul de fotografiat și am
plecat spre Dumbravă – un colț de pădure absolut fantastic, unde veneam deseori
când eram în sat. De pe creasta dealului satul se vede ca în palmă. Dealurile la Vornicenii
noștri se aseamănă mai degrabă cu niște munți nu prea înalți acoperiți de păduri
– pe de o parte pădurea Căprianei – pe de altă parte pădurile Călărașilor.
Visam de mult la o asemenea seară, când să-mi port pașii pe cărările atât de
cunoscute, pe potecile care m-au încântat cândva, să văd culorile care sunt cu totul
și cu totul specifice, diferite de culorile Irlandeze, apăsate și tari. Fusesem deja pe la
rude, pe la magazinele din sat, la casa de cultură și la bibliotecă. Eram fericit să am
posibilitatea să-mi fac imagini pe care să le aduc cu mine pentru a-mi potoli dorul de
casă…
Se făcuse deja întuneric de tot când am ajuns la poalele dealului la intrarea în sat și
în drum spre casă, am hotărât să intru pe la vechiul meu prieten Mihai. Imediat masa
pusă, cafea, vin ales, vorbe frumoase ca la oameni gospodari, cu toasturi din cele mia
subtile cu amintiri și emoții tumultoase…
Evident că sună și sacramentala întrebare – ”Ce-i de făcut?” – ”Că ui-te voi v-ați dus,
ați lăsat totul baltă și nu vă mai pasă de nimic… da Moldova se duce de râpă și nimeni
nu se grăbește să-i întindă o mână de ajutor…” sună verdictul cunoscut.
Am pus paharul pe masă, am lăsat furculița și cuțitul, mi-am șters mâinile și
eram gata, gata să izbucnesc revoltat, să-mi apăr a câta oară dreptul elementar de a
alege de a fi liber, de a călători, de a munci și trăi unde vreau și când vreau… Dar am
tăcut, fiind luat parcă pentru prima oară prin surprindere de vorba auzită de atâtea
ori mai înainte – ”Voi iaca v-ați dus, da noi, aici…”
De parcă aș fi fost dator, obligat chiar dintr-un sentiment nu știu de ce nuanță
patriotică, să îngenunchez în fața regimurilor perindate pe la noi, să mă resemnez,
să-mi duc crucea umil, să lupt cu birocrația sătească, raională, republicana, cu morile
de vând care-ți cer mită la tot colțul, să aud cum Tiraspolul iată-iată se reintegrează
undeva, luându-ne și pe noi de-a tăvălucul – miliția transnistreană fură și arestează
nestingherit cetățeni moldoveni pe toate drumurile Moldovei. Eram într-un fel învinuit
de prietenul meu că am plecat din Moldova în ceea ce el numea ”nepăsare”. Așa e.
Lumea e deprinsă mai mult a se plânge, dar nu a se interesa și de problemele altora.
Nimeni, dar absolut nimeni nu m-a întrebat în toată aflarea mea în Moldova dacă am
și eu problemele mele, grave și mai puțin grave, morale, fizice, sociale… Nimeni.
”Bine, zic, dacă vrei să mă asculți, îți spun de ce am plecat și ce-i de făcut… Dar
pentru început te rog să-mi spui, la ce vă referiți, când zici că există o problemă și că
trebuie rezolvată. La ce te referi concret atunci când întrebi revoltat parcă ”Ce-i de
făcut?” în Moldova pentru a o salva? Pentru a o ajuta! Păi de ce să o salvăm, de cine
să o apărăm și în general ce vreți dacă aveți cârnați, aveți vin pe masă, aveți mașini,
case, poliție, parlament…? Care-i problema?”
Prietenul mă privea perplex. Nu se aștepta parcă la această replică a mea. Dar
cu prietenii trebuie să fii și sincer, și atent și politicos… Toate falsurile se văd de la o
poștă. Cu prietenii nu poți decât să fii tu însuți, ca și cu tine însuți.
”Păi, pleacă lumea, Gheorghe, pleacă…! Nu va rămâne degrabă nimeni aici, în
Moldova…”
”Iată, zic, ai identificat o problemă…. Așa e – pleacă lumea, pleacă. Și va continua
să plece, va continua să moară până va rămâne foarte puțini oameni și în locul
lor, adică al nostru, va veni altă lume, din altă parte, din Rusia, din Arabia Saudită,
din China… Și ca băștinașii, moldovenii români să nu plece, pentru a face ceva ca să-i
oprim acasă, trebuie să vedem de ce pleacă… Nu?”
Nu puteam și nici nu era cazul să purcedem la o analiză detaliată a ceea de ce
pleacă lumea. I-am zis doar că sunt foarte multe și diverse circumstanțe sociale, individuale, politice, geopolitice… Cert este că majoritatea nu pleacă în scurtă călătorie
undeva, din pură curiozitate cognitivă sau pentru a explora atracțiile centrelor turistice.
Oamenii pleacă de nevoie, din cauza stresului în masă care planează peste
societatea moldovenească – știri cu omoruri și hoți, cu mercenari din Transnistria,
cu partide diferite, dar cu aceleași fețe roșii și buhăite de pe ecrane… Televizoarele
varsă filme rusești, știri, propaganda antieuropeană cu nemiluita peste viața moldovenilor
pe care cineva poate lesne să-i eticheteze de pe aceleași ecrane ca și nedobitiie
fascista.

Oamenii mai pleacă fiindcă nu au certitudinea zilei de mâine, nu se simt
în securitate pe la casele lor, unde un lătrat de câine poate prevesti oricând o nouă
provocare cu arme, o invazie, o dramă… Nu se știe ce va fi cu Transnistria și Gagauzia,
nu se știe de va fi război ori nu… Nu se știe chiar dacă RM va fi ori nu un stat ori
o colonie a Rusiei, o parte a României ori va rămâne o enclavă izolată între Nistru și
Prut. Nu se știe nimic și totul ce se declară este pură apă chioară. Cetățenii văd că
politicienii de azi sunt oameni de afaceri, oameni care caută să profite personal odată
ajunși în parlament ori guvern. Deseori acești indivizi nici nu pot să citească și nici să
vorbească ceva cu noimă. Politica în Moldova este obraznică și mincinoasă, iar politicienii
noști nu decid nimic. Ei primesc ordine din Rusia, din România, din Washington,
din Bruxelles. Ei nu pot spune da sau nu din proprie convingere si să nu se supună
ordinelor, fiindcă odată ce zic asta ei sunt lipsiți de fotolii și ruinați ca personalități
publice…”
Prietenul meu ascultă și tace.
În Moldova ești în mai multă siguranță când taci și înghiți la zacuscă politică
roșie-verzuie pregătită gata, pe gratis…
Tăcem împreună.
”Ei, și CE-I DE FĂCUT, totuși? Că doar se poate ceva de făcut! Sunt oameni
onești, deștepți și capabili de a face ceva în țara asta… Cine să-i adune într-un
mănunchi și să-i unească?”
Iar tăcem împreună.
Prietenul mai toarnă în pahar, soția prietenului mai scoate de la cuptor o
plăcintă și liniștea nopții de toamnă este străpunsă de sunetul televizorului, de pe ecranul
căruia se auzea strigând – Streleai, Streleai blea!
Îl întreb ce film e și Mihai îmi spune că e unul rusesc, un serial despre un maior
de miliție care luptă cu bandiții undeva prin Moscova ori Siberia.
În timp ce noi stăteam la masă, copilul mai mic al prietenului meu se juca cu
un iPod de ultima generație. Strigăte, țipete, împușcături. Degetele micuțului apăsau
frenetic pe tastatură în timp ce de pe ecranul albăstriu, drept recompensă pentru
anumite performanțe, răsăreau niște desene aiurea și sunetele unui acord strident
se făcea auzit de fiecare dată. Copilul prietenului meu avea vre-o patru anișori
neîmpliniți.
Zic: ”Cred că nu e prea bine să se joace totdeauna cu acest aparat electronic…”
Prietenul meu zice, uitându-se apatic la copil: ”Numai dacă încerc să i-l iau din
mâini, să vezi ce face… Începe a plânge de nu-l mai poți opri…”
”Dă-i o carte, una cu desene, una cu povești… citește-i ceva cu Feți Frumoși,
Ilene Cozânzene…!” încerc să dau un sfat.
El mă privi mirat și tăcu.
Eu zic: ”Iată Mihai ce trebuie de făcut – de luat din mâinile copilului aceste inutile,
ba chiar periculoase electronice și să le dăm cărți. Dar cărți nu sunt! Asta e problema!
Asta e CEA MAI GRAVĂ PROBLEMĂ ÎN MOLDOVA – LIPSA DE CARTE! Spune-mi
te rog, de ce în sat nu este un magazin de cărți? Într-un sat atât de mare ca Vornicenii
noștri lipsește o librărie, iar la bibliotecă de asemenea nu sunt cărți!”
”Cum nu sunt cărți la bibliotecă?! Ai trecut pe la biblioteca de la club?!” întrebă
uimit Mihai.
”Da, am fost pe la bibliotecă și acolo am găsit frig, mizerie iar majoritatea
cărților vechi cu litere rusești, socialiste ori scrise în rusă și roșii de propagandă
comunistă sovietică. Am impresia că o mână nevăzută, cu degetul pe trăgaciul
kalașnikovului păzește ca nu cumva să fie înlocuite aceste cărți cu literatură veritabilă
în limba copiilor noștri…”
Parcă se făcu mai frig în casa spațioasă a prietenului meu. Mihai opri televizorul
și o liniște adâncă, inconfortabilă se lăsă peste revederea noastră. Simțeam că ceea
ce spun pare ridicol și neserios pentru el. Cum să vorbești despre biblioteci și cărți
cânt țara dispare?
”Da, dragă Mihai, dispariția bibliotecilor și a librăriilor este ultimul semn de
dispariție a unui neam a unui popor, națiune, comunitate – numește cum vrei această
mână de moldoveni – români din RM. Pe toate pământurile ocupate, pline de arme și
partide, sunt distruse în primul și primul rând cărțile, școlile, sunt umiliți învățătorii
și puși la zid scriitorii. Aceasta este arma cea mai puternică a unui popor – spiritualitatea.
Lipsește un popor de cărți, de confortul spiritual și gata…. E ca și cum
ai aprinde un fitil pentru o bombă cu efect întârziat. E cea mai gravă lovitură, mai
puternică decât toate împușcăturile de tun – distrugerea patrimoniului spiritual al
unui popor. După asta totul se topește ca un țurțure de gheață.

Ce au făcut sovieticii când au dat buzna peste noi cu propaganda lor comunistă? Corect – au împușcatscriitori, au ars bibliotecile românești și au adus cărțile lor în loc, cu alte litere, cu alte cuvinte, cu alte fraze, pline de minciuni. Literatura clasică, literatura universală – scriitorii noștri au fost pus la zidul infamiei, au fost ciopârțiți, mutilați ca să nu-i mai recunoască nimeni. Și au deschis tocmai trei biblioteci în sat cu cărți despre
Lenin și Șura, despre Ciapaiev și Fadeev. Ce s-a făcut în toți acești ani de așa – zisa
independență a RM? A fost făcut posibilul și imposibilul pentru a distruge a fi distruse
librăriile în care începuse să se restabilească literatura română, bibliotecile în care
începuse să vină donații din România, au fost uciși, bătuți, caliciți scriitorii, Basarabia
fiind bombardată de presă rusească de toate culorile, iar pe Prut a fost fortificat un
zidul împotriva cărții românești. La o bibliotecă raională am dat odată de un depozit
de carte românească ascuns după gratii, închis la lacăt, departe de ochiul copiilor, tinerilor
a maturilor. Câți bani din bugetul local al primăriilor sunt alocați pentru procurarea
de cărți, pentru bibliotecă? Ce mijloace sunt alocate pentru bibliotecile și muzeele
satelor noastre din bugetul republican? Eu personal nu cunosc această cifră, dar
bănuiesc că e una infimă, fără nici o semnificație…”
Și mai e ceva. Cărțile în limba română nu înseamnă doar cărțile scriitorilor
români dar și accesul în limba maternă la patrimoniul cultural și științific universal.
Acei care vorbesc despre ”românizarea” Republicii Moldova sunt cei mai mari dușmani
ai Republicii Moldova fiindcă vor să ne țină copiii în obscuritatea umilitoare a inculturii
și limitați la cunoașterea pe de rost doar al imnului Transnistriei.
Monologul meu deveni prea lung deja pentru o seară de vorbă la un pahar.
Dar acea seară trebuia continuată.
”Știi care e cea mai prost plătită specialitate în RM? Corect – cea a bibliotecarului.
De ce? Ca să nu se ducă nimeni să lucreze la bibliotecă. Pentru a nu da biblioteca
pe mâna specialistului, care știe cum trebuie să funcționeze un sistem universal al
cărții. Știi ce am găsit la biblioteca din sat? Aceleași cărți rusești, aceleași cărți sovietice
aduse cu miile peste noi acum cincizeci – șaizeci de ani în urmă. Nu-mi venea să
cred ochilor. Cărți pe care nu le citește și nu le-a citit nimeni niciodată. Cărți prăfuite,
reci și străine cu totul firii noastre. Știi ce mai era la bibliotecă – lipsă totală de confort
pentru cititori – lipsă de căldură, lipsă de lumină, lipsă de mese și scaune, lipsă
de cărți, lipsă de covoare și calculatoare… Biblioteca părea cu totul și cu totul pustie,
chiar daca veniseră și câțiva copilași acolo. Bibliotecara e o fostă contabilă, care
habar nu are de literatura, de achiziție clasificată a cărții, despre biblioteconomie… Mi
s-a spus că cititorii stau în rând pentru o carte de povești ori pentru un roman să-l
citească. Opțiunile pentru alegere de carte sunt foarte și foarte limitate, în unele cazuri
– reduse la zero. Nu funcționează achiziționarea sau procurarea cărților prin cataloage,
prin poștă. Nu există internet și nimeni, nu se poate reține la bibliotecă pentru
a citi. Nu sunt ziare…”
Apoi am zis: ”Chiar dacă ar fi închise toate magazinele satului cu polițele goale,
chiar dacă ar fi secetă, ori vânt ori viscol, chiar dacă ar fi ori nu schimbată conducerea
– bibliotecile și școlile trebuie să fie calde și deschise pentru copii. Asta
trebuie de făcut în primul rând în Statul RM. La nivel de sat, la nivel de Republică
Moldovenească. Aceasta ar fi cea mai umană, cea mai sigură, cea mai îndreptățită
și posibilă investiție a acestui stat. Din toate bugetele, taxele, donațiile și impozitele
adunate, trebuie negociată o cifră decentă pentru carte, pentru biblioteci și școli. Noi
nu producem rachete, nu producem automobile și nici biciclete. Dar noi putem crește
oameni de calitate!
Ce a făcut Japonia după cele de-al Doilea Război Mondial – învinsă, umilită și săracă?
A investit totul în viitorul copiilor lor! Cea mai mare parte din buget era alocată pentru
copii și pentru educație. Din ce aveau, din ce nu aveau, făceau totul ca tânăra
generație să crească fericită, să aibă acces la carte și ceea ce se numește cunoaștere.
De ce Putin umblă azi prin bibliotecile Rusiei cu liste de cărți obligatorii de citit pentru
copii, elevi, adolescenți? Fiindcă el înțelege că Rusia va supraviețui doar prin carte, cu
mințile luminate de miracolul cuvântului corect, frumos, că țara lui va supraviețui prin
artă și literatură. Nu știu ce consilier i-o fi șoptit lui Putin la ureche să intre prin biblioteci,
dar mi-aș dori foarte mult ca și președintele nostru să iasă din cabinet și să facă
escale pe la bibliotecile din satele Moldovei…”
”Ei, bine, face prietenul meu îngândurat… Să zicem că restabilim bibliotecile,
cărțile… Dar ce urmează apoi? Ce facem după asta, cu economia, cu politica?!”
”Toate vor veni de la sine. Toate după asta se vor aranja, fiindcă oamenii se
vor simți bine și vor fi orientați spre creație. Moldovenii vor fi capabil să facă nu doar
vin și să danseze, ci și să se odihnească frumos, să facă garduri și case frumoase,
drumuri care neapărat ar bucura ochiul călătorului, ar construi castele și parcuri cu
lacuri în care și-ar face loc lebedele și rațele sălbatice, ar deschide galerii de artă și
diferite societăți de interese, ar sădi livezi și păduri, ar planta flori și s-ar bucura de
mângâierea soarelui sau de scârțâitul gerului în nopțile lungi de iarnă. Cartea le-ar
aranja pe toate… Cu o singură condiție pentru a garanta sută la sută viitorul de succes
al spiritului nostru gospodăresc…”
”Și care e această condiție? Ce urmează să fie făcut apoi?!”
”Următoarea condiție, următorul pas firesc, necesar și care trebuie făcut cu
îndrăzneală, cu siguranță este lichidarea totală a hotarului de pe Prut și realizarea
treptată ori imediată a revenirii ireversibile a Republicii Moldova în componența
României, într-o singură țară și unitate statală. Dacă vrem binele oamenilor, a copiilor
noștri, a cetățenilor moldoveni de orice origine, rasă sau orientare politică, trebuie
neapărat să ne unim cu Romania. Fii atent – zic cu Romania și nu cu Uniunea
Europeană fiindcă unirea cu Romania trebuie să fie prioritară. Uniunea Europeană
poate exista azi, da poate să dispară mâine, așa cum a dispărut Uniunea Sovietică.
Nimeni nu știe. Dar România va fi atâta timp cat va fi răsuflare românească pe
pământ. Nu e logic, nu e firesc să ne unim cu Ucraina, cu Rusia, ori cu Cazacii. Singuri,
însă, nu avem nici o șansă pentru a ne garanta o viață decentă pentru ziua de
mâine. Moldova nu are resurse energetice, nu dispune de zăcăminte, de potențial
tehnologic, științific și industrial pentru a evolua pozitiv ca formațiune statală
independentă. Este un stat cu câteva sate, dar are deja trei președinți, cu trei parlamente
și e foarte posibil ca aceștia să se înmulțească… Europa nu are azi nevoie de
un nou experiment statal sortit eșecului din start, de o RM cu un ghem de conflicte
interetnice, stat falit și sărac, cerșetor în coasta Europei și a Ucrainei. RM nu se poate
apăra, nu are sisteme eficiente de antrenare a populației în activități de piață internă
și este actualmente un stat corupt aflat în stare de semi-ocupație. Pentru cine a fost
creat și mai răsuflă o astfel de unitate statală? Numai nu pentru cetățeanul simplu.
Așa cum transnistria nu a fost creată pentru cetățeni ci pentru politică, așa cum
Găcăuzia este o fantomă statală, așa și restul Basarabiei trăiește de azi pe mâine cu
o valută ce se ține pe muchie de cuțit, cu o armată care nu se știe ce poate face, cu
poliție și justiție corupte și politicieni care încurcă întotdeauna businessul personal cu
culorile drapelelor de partid…”
Aici prietenul meu făcu o constatare, una foarte frecvent auzită de la oamenii de
bună credință din Republica Moldova. O frază dezarmantă, lipsită de orice nuanță de
optimism, o constatare standard rostită când trebuie și când nu trebuie de la mic la
mare, de parcă cineva ar fi dictat-o undeva la lecțiile de limbă româna:
”Da, asta e perspectiva de lungă durată… E ceva pentru viitor… căci azi este
imposibil să ne unim cu România. Ce trebuie de făcut azi, acum ca să reținem oamenii
să nu plece din țară și să lase acest pământ pustiu… Au mai rămas doar oameni
cinstiți, onești în Moldova..?!”
I-am răspuns exact ceea ce cred, fără nici un ocoliș. Nu ca un cine știe ce expert
în politică, nu ca un analist ori comentator care sunt atât de mulți pe centimetru
pătrat în Țara Moldovei de azi. I-am spus ca unui prieten de care nu poți să fii mințit
niciodată și pentru care nu ai de ascuns nimic, iar cuvintele se rostesc doar dacă crezi
în ele… I-am zis:
”Da, sunt de acord. Azi, în acest moment, nu ne putem uni. Azi, acum este
greu pentru majoritatea populației, dar nu și pentru acei care conduc această
sărăcie. În aceste condiții trebuie de realizat primul punct – Totul Pentru Copii! Știi
ce înseamnă asta?! Știi ce program colosal e necesar pentru ca o țară să facă totul
pentru Copiii săi? Orice familie, părinte când e în pericol se gândește în primul
rând cum să-și salveze copiii. Este un instinct firesc care trebuie impus la nivel de
stat. Nu Moldova trebuie salvată ca stat, ci copiii! Confort, căldură, hrană pentru
toți copiii. Ei sunt averea noastră toată. Fără ei nu avem nici o valoare. Lumea se
gândește la îmbunătățirea condițiilor pentru animale, iar noi nu putem să ne permitem
îmbunătățirea condițiilor copiilor noștri? De ce copiii din Moldova trebuie să
supraviețuiască în condiții mai grele decât animalele din Elveția?
Să revenim însă la satul nostru. Sunt lucruri absolut simple care trebuie realizate
și care nu depind de nici o politică, de nici un partid. Copiii când vin de la
școală, trec pe lângă un zid ruinat al fostei brigăzi de mașini și tractoare din perioada
sovietică. Urât zid. După el se vede buruiana crescută mai înaltă decât fiarele vechi
ruginite lăsate parcă să înțepe ochiul trecătorului. Ce se poate de făcut? De lichidat
zidul, de strâns fiarele vechi, de vândut, de măturat și de vopsit iar în locul lor de
construit un loc de agrement pentru copii – scrâncioburi, căsuțe, nisip și iarbă… Un
bazin de înot ar fi și mai bine… Dar ceva fru-mos e simplu de făcut și… niciodată nu e
costisitor.
Apoi vin clasele de la școală – renovate, mari, spațioase și luminoase. Bibliotecile
– deschise ziua întreagă, unde copiii pot veni, sta în sala de lectură, unde sunt
ziare și reviste colorate, de unde nu-ți vine să ieși. Și în aceste locuri fru-moase, confortabile
pot veni toți, dar absolut toți copii – și cei din familiile înstărite, dar ce e mai
important și cei din familiile sărace. Toți, toți ca unul au acces la frumos. Școală de
pictură? Poftim! De ce nu? Nu se găsește o clădire pentru ea care să fie renovată? Dar
parcă nu poate fi construită una nouă? Scoală muzicală ca pe timpuri? Ce sau cine ne
încurcă să o redeschidem? De ce pentru asta trebuie să avem alegeri, cu promisiuni
care nu se realizează? De ce avem nevoie de comuniști sau socialiști, sau democrați
ca să facem ceva frumos!? Nu este bun politician acela care nu înțelege cât de mult
înseamnă un caiet de desen, creioane colorate, cărți patine pentru copii… Apoi e absolut
necesar de gândit la un teatru, la un studio – două de creație, de cinema… Totul,
dar totul e posibil și nu există nici o scuză că aceste lucruri și multe altele nu se
realizează.
Astfel vom da șansa pentru copii noștri să crească fără complexele generate de
lipsurile și nevoile din familii.
Nu poate o comunitate să-i hrănească pe copii? Minciuni! Pe lângă biserică e
foarte posibil de deschis o cantină unde fiecare poate veni să mănânce. Fonduri pentru
asta se găsesc. E necesar de dezvoltat și rețeaua de caritate. Pentru asta nu e
necesar să apelezi la un Guvern leneș și puturos, nu e necesar cu atât mai mult să
organizezi alegeri cu discursuri goale despre ”salvarea națiunii. După asta va veni
și unirea. Neapărat va veni – căci ea înseamnă prosperitate, siguranță, perspectivă,
drumuri, comerț..”
”Așa e în Irlanda?” întrebă prietenul resemnat.
”Copiii în Irlanda înseamnă… totul!” am răspuns într-un sfârșit. ”Irlandezii dacă
au un teren liber ridică pe el un parc minunat, sădesc copaci, flori ori seamănă iarbă
unde își aduc neapărat copiii la plimbare…”
Nu am vorbit prea mult despre Irlanda. Știu că pe puțini dintre cei rămași acasă
îi interesează Europa. În deosebi azi, când toate canalele de televiziune și presa scrisa
de pe la noi, în special cea rusă, nu fac decât să discrediteze valorile europene, inducând
lumea în eroare. Lasă că știm noi cât de bine e acolo… mi-a spus odată o
ziaristă notorie. Nu este vorba însă de bine ci de a învăța de la țările occidentale cum
să elaborăm legi și cum să le respectăm, cum e să fii responsabil aflându-te în slujba
oamenilor și ce înseamnă un stat care are grijă de cetățenii săi, de cei care plătesc
taxele, care muncesc, care sunt sănătoși sau bolnavi, cum e să ai încredere în poliție
și instituțiile statului… și care, în fine e diferența între o unitate statală falsă, efemeră,
șubredă și un Stat Real, unul Funcțional. Tar asta e deja o altă temă.
Am ridicat cate un pahar în cinstea copiilor noștri, a viselor de viitor pe care
trebuie să le trăim la fiecare vârstă… Ne-am bucurat, în fond, că ne-am regăsit peste
timp aceeași care am fost ani și ani în urmă, cu visele și speranțele de bine încă pe
umeri…

P.S.: Nu-ti vine sa crezi! La biblioteca m-am simtit de parca as fi fost teleportat in trecutul comunist. Nici vorba de literatura moderna in limba materna a copiilor – limba romana._DSC0672_DSC0673

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

_DSC1094

Si in capitala, magazinele sunt pline preponderent cu literatura ruseasca.

 

 

 

M-am interesat la un chiosc de ziare din Chisinau ce ziare pot sa cumpar. Acestea sunt ziarele rusesti aflate in vanzare. Propabanda rosie, pro-rusa…

_DSC4296

 

 

 

 

 

Atentie!!! Rasism in Moldova!!! Propaganda intensa antiromaneasca!  Socialistii kremlinului sunt gata sa-i bage pe romani la inchisori, sa declare Limba de Stat – Limba Romana anticonstitutionala. Sub pretextul “apararii identitatii moldovenesti” si a asa – zisei statalitati rasistii rosii propun sa pedeapsa cu inchisoarea.  _DSC4297

 

 

 

 

 

Acestea sunt ziarele de limba romana gasite in acea zi la chiosc. De cateva ori mai putine…

_DSC4299

 

 

 

 

 

 

Chisinaul s-a transformat in haos inimaginabil – masini peste tot, incat uneori nu ai literalmente pe unde sa treci… _DSC1076_DSC1077

 

 

 

 

 

Moldova este tara cazinourilor si a celor mai multe banci cu filiale de tot felul…

_DSC1049

_DSC1096

 

 

 

 

 

 

 

Peste tot acest haos, dintr-un desert izolat dominat de minciuni, coruptie si incertitudine, cercurile magnatilor agrari incearca din rasputeri sa produca un brand de tara, unul fara nici un folos pentru popor – vinul.

_DSC0748

Advertisements

About Tofan Gheorghe

I was born in Moldova. Have my degree in human communication. Love reading, writing, watercolor. I live and work in Dublin, Ireland.
Image | This entry was posted in My Moldova and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Moldova de azi: ”Ce-i de făcut..?”

  1. Mélanie says:

    tragedie nationala ce dureaza de zeci de ani… 😦 pâna când?!…

  2. … până când unii lideri de state vor înțelege că lumea ar fi mai frumoasă fără ei, fără ambiții imperiale, fără armele și cuvântările lor lemnoase… lasând lumea în pace să se bucure de frumosul divin… Sper că dezlegarea va veni degrabă… Avem și oameni frumoși și un pamânt ca aurul…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s